Băcăuani, vă ordon: schimbaţi numele!

"Salutări din Bacău" prin intermediul uneia dintre primele  ilustrate
Competenţa de a analiza orientarea politică, efectele asupra vieţii sociale ale strategiei de aplicare a programului politic susţinut şi aplicat de guvernările mareşalului Ioan Victor Antonescu (4 sept. 1940 – 23 aug. 1944) aparţin, incontestabil, istoricilor şi specialiştilor în analize socio-politice. Dreptul de a analiza însă, efectele directe asupra stării colectivităţii şi reacţiile acesteia la aplicarea strategiei aparţine oricărui membru al colectivităţii. În baza acestui raţionament voi încerca să prezint concitadinilor mei un eveniment istoric care putea să ne afecteze pe toţi, cel puţin în ceea ce priveşte conştiinţa noastră de apartenenţă milenară la această colectivitate. Prezentând conţinutul unor documente de epocă, păstrate în fondul arhivistic numit „Primăria Bacău”, dosarul nr.1 din 1943, al Direcţiei Judeţene Bacău a Arhivelor Naţionale [1], fără a comenta excesiv, las la latitudinea concetăţenilor dar, şi tuturor cititorilor, interpretarea acţiunilor celor implicaţi şi decantarea concluziilor de către fiecare.
La data de 6 martie 1943, cu adresa nr. 116.212, „Oficiul de Studii, Documentare şi Statistică din Ministerul Afacerilor Interne a „comunicat spre executare  domnilor prefecţi ai judeţelor Bacău, Baia, Botoşani, Covurlui, Fălciu, Iaşi, Neamţ, Putna, Roman, Tecuci, Tutova şi Vaslui precum şi domnilor primari ai oraşelor de reşedinţă judeţeană, următoarea dispoziţie:

Domnul Mareşal Antonescu, Conducătorul Statului, a dispus ca lucrările pentru românizarea nomenclaturii localităţilor să fie terminate de Comisiune cel mai târziu la data de 20 Martie a.c.

În acest scop, vă înaintăm în copie propunerile Comisiunii pentru românizarea denumirii localităţilor. Domnii Primari ai localităţilor cuprinse în aceste propuneri vor convoca de urgenţă Consiliul de colaborare (Sfatul comunal) respectiv şi vor examina denumirea propusă de Comisiune. În cazul în care Consiliul (Sfatul) are de făcut obiecţiuni cu privire la această denumire, va comunica aceste obiecţiuni, împreună cu denumirea propusă în schimb, Ministerului Afacerilor Interne (Oficiul de Studii, Documentare şi Statistică, Calea Victoriei Nr.141) cel mai târziu până la 18 Martie a.c. … Obiecţiunile şi propunerile oraşelor reşedinţă şi municipiilor se vor trimite prin Inspectoratul general administrativ respectiv, cu avizul Inspectorului.

Se atrage atenţiunea că, obiecţiunile şi propunerile primite peste data de 18 Martie nu se vor mai lua în consideraţie.

Ministru, subsecretar de Stat s.s.”[1, pag.173]
Adresa este înregistrată ca primită la Consiliul de Colaborare Bacău sub nr.3945 din ziua de 11 martie 1943. Secretarul consiliului primea din partea Primarului, dispoziţia: „Se va convoca Consiliul de Colaborare” fără a preciza data convocării. Convocarea a fost făcută în ziua de sâmbătă 13 martie pentru şedinţa de luni 15 martie ora 16, în „localul acestei Primării”. 

Pe ordinea de zi, chestiuni importante:

1.- Chestiunea prevăzută de ordinul Ministerului Afacerilor Interne Nr.116.212/943, relativ la examinarea denumirii oraşului Bacău, (românizarea numelui);

2.- Chestiunea românizării în raport cu prevederile Legii Consiliului Naţional de Românizare (ultima modificare) şi faţă cu interesele comunale;

3.- Chestiuni în legătură cu sistematizarea oraşului, patrimoniul şi teritoriul său;

4.- Diverse, în legătură cu precedentele şi aprovizionarea oraşului.” [1, pag.176]

Din totalul de 49 de membri ai Consiliului de Colaborare, secretarul Z. Vâlcu a reuşit să anunţe 38 de titulari sau reprezentanţi ai acestora. 

Din totalul de 49 de membri ai Consiliului de Colaborare, secretarul Z. Vâlcu a reuşit să anunţe 38 de titulari sau reprezentanţi ai acestora. 

Desfăşurată în prezenţa majorităţii membrilor, şedinţa a dezbătut punctele prevăzute în ordinea de zi şi dezbaterile au fost consemnate în procesul verbal de şedinţă. Iată consemnarea discuţiilor pentru primul punct al ordinei de zi:
Primăria oraşului de reşedinţă Bacău
PROCES VERBAL
Şedinţa Consiliului de Colaborare de la
15 martie 1943
„Sedinţa s-a deschis la orele 16, sub preşedinţia d-lui M.Văgăunescu, Primarul Oraşului, asistat fiind de dl.Lt.col. C.tin Brumă, ajutor de primar şi de dl. I. Vâlcu, secretar general şi în prezenţa următorilor membri, şefi ai autorităţilor locale mai jos enumerate:
Lista participanţilor la şedinţă. Sursa: DJAN Bc f.Primaria Bc, d.1/1943
 .............................................................................................

... Dl. Primar, constatând prezenţa în şedinţă a majorităţii membrilor ce compun Consiliul de Colaborare al Oraşului, convocaţi cu adresa nr.4117 din 13 Martie a.c., se trece la discutarea chestiunilor şi problemelor prevăzute în ordinea de zi şi anume:
I. SCHIMBAREA DENUMIRII ORAŞULUI BACĂU
Asupra acestei chestiuni primul ia cuvântul dl. V.Pavli, fost de mai multe ori primar al oraşului, fost decan al Baroului de avocaţi, în vârstă de 76 de ani, care arată că nu se poate schimba numele oraşului şi judeţului Bacău, întrucât acest vechi oraş şi ţinut al Moldovei, este citat în cele mai vechi documente ale ţării, ca unul ce a jucat un mare rol în istoria Moldovei şi în viaţa economică a acestui ţinut. Bacăul a fost punct vamal pentru marile schimburi  de mărfuri între Orient şi Occident; de aici plecau convoiurile de negustori până în Crimeea, până în depărtatele oraşe ale Poloniei, iar spre Occident, prin trecătorile Carpaţilor, aceşti fii ai Bacăului ajungeau până în marile oraşe comerciale ale Germaniei. Bacăul este un oraş şi judeţ curat românesc şi nu unguresc, iar pentru un nume al cărui origină nu este de loc ungurească, nu se poate schimba denumirea actuală. Această schimbare de nume trebuia să se facă cu secole în urmă şi nu astăzi, pentru a da prilej duşmanilor ţării de eventuale discuţii şi pretenţii.
S.S.Preot Gh.Bujor, Parohul Bisericii Voevodale „Precista”, monument istoric, ctitoria Voevodului Alexandru, fiul lui Ştefan cel Mare, un cunoscător al documentelor şi tradiţiilor locale, susţine acelaşi lucru, de a nu schimba actualul nume al judeţului şi oraşului Bacău, pentru că astfel figurează în cele mai vechi documente ale ţării. Ca atare, din punct de vedere istoric, se opun documentele; din punct de vedere etimologic, numele Bacăului nu derivă de la ungurescul Bako, un pretins călău magiar aciuat prin aceste părţi. Acest nume vine mai curând de la Baku, de origine turanică sau de la Bak, denumire germană. Pentru Bacău, nu avem un dublet filologic cu care să înlocuim această denumire, iar denumirea propusă de „Gura-Bistriţei” nu corespunde nici din punct de vedere orografic (gura Bistriţei fiind la o depărtare de 8-10Km mai jos de acest oraş, pe teritoriul altei comune) şi nici din punct de vedere filologic, întrucât însuşi denumirea de Bistriţa este de origine slavă (Bâstro=apă repede).

Locul de vărsare a Bistriţei în Siret. - Extras harta jud. Bacău 1897 – (colecţia ing. M. Ceucă)
 Dl. Profesor C. Sturzu, directorul ziarului „Moldova”, organ al Fundației Regale „Mihai I”, membru în Ateneul cultural local şi organizatorul muzeului „Moldovei” din Bacău, posesorul unei importante colecţii de documente istorice şi vechi manuscrise, pe lângă argumentele citate mai sus, aduce o preţioasă contribuţie la elucidarea problemei prin următoarele argumente:
1. Denumirea oraşului şi judeţului Bacău nu este de origine ungurească, turanică sau turcească cum s-a susţinut până azi. După părerea însuşită şi de regretatul profesor N.Iorga, bacăul derivă de al străvechiul Bâc = zimbru, bour, taur, ceea ce denotă că pe aceste meleaguri au fost întinse păduri în care trăiau turme de zimbri, lucru ce constituie un punct de onoare pentru oraşul şi judeţul Bacău, deoarece zimbrul moldav vine încă o dată să ateste tradiţia noastră strămoşească de a fi avut ca stemă a ţării capul de zimbru (a se vedea etimologia cuvântului Bâc în „Ispisoace şi Zapise” de Gh. Ghibănescu, vol.VI, part. A Iia, pag.177). Tot  în sprijinul acestei afirmaţii, dl. Profesor C.Sturzu arată că posedă în muzeul său o piesă interesantă şi preţioasă, un cap de zimbru, de proporţii excepţionale, un exemplar unic în felul său, găsit tocmai aici în coasta Bacăului, în satul Solonţ. Domnia-sa mai arată că un Bâc există în Basarabi, un altul în ţinutul Bârladului, ceea ce întăreşte tradiţia drepturilor şi geniului moldovenesc.
2.   „Bacăul, pentru că are terminaţia în „ău” este de origine maghiară?”, întreabă dl. Profesor C. Sturzu. „Atunci cum se explică denumirile: Chişinău, Moghirlă, Hârlău, etc., localităţi pe unde, după toate mărturiile istorice, ungurii nu au trecut şi nu au stăpânit niciodată?”
3. Ca încheiere, dl. Profesor C. Sturzu prezintă o listă de cele mai vechi documente istorice cunoscute până astăzi, în care se citează ţinutul şi oraşul Bacău:
a) Documentul lui Iuga Vodă din 1399, prin care se dă carte de judecată între spătarul Răducanu cu răzeşii satului Brătila din ţinutul Bacăului.
b) Documentul lui Alexandru cel Bun din 1409 prin care întăreşte stăpânirea unui boier peste satele unde este jude Coman şi Neag.
c) Documentul lui Alexandru cel Bun din 1431 prin care se dăruieşte Mânăstirii Bistriţa, vama din Bacău, de care ţine şi cea de la Tazlău.
d) Documentul lui Ştefan Voevod din 1435 prin care dăruieşte boierului Mihai Neagoe jumătate din satul Sohodol, „ce iaşte în ţinutul Bacăului”.
În concluzie, dl. Profesor C. Sturzu arată că este lăudabilă măsura ce s-a luat de a se recuceri vechile denumiri româneşti, însă ar fi o adevărată impietate dacă s-ar schimba numele acestui strămoşesc ţinut şi oraş, în părţile căruia s-a zămislit individualitatea şi spiritualitatea noastră, a Moldovenilor, cum şi o însemnată pagină de istorie a ţării.
Asistenţa, în unanimitate, s-a raliat la cele expuse de domnul profesor C. Sturzu.
Dl. Avocat N.Ţintă, răzeş, fost deputat, luând cuvântul, în completarea celor arătate de predecesor, prezintă consiliului o serie de documente datând de la 1632, în care se vorbeşte de ţinutul şi oraşul Bacău ca fiind o veche aşezare românească, care a jucat un însemnat rol în istoria ţării şi dezvoltarea ei. (vezi şi monografia „Bacăul din trecut şi de azi” de Gr. Grigorovici, pag.11-13, 105 şi 153 şi urm.). Domnia-sa este de părere că o eventuală schimbare a numelui acestui oraş ar duce la diferite comentarii din partea duşmanilor ţării, cu totul nefavorabile.
Dl. Neculai Ghiţă, român macedonean, refugiat din teritoriul Dobrogean cedat, mare insustriaş din localitate cere a nu se schimba numele acestui oraş şi judeţ întrucât, dacă ne-am lua după diferite denumiri străine, s-ar putea spune că Bacăul derivă de la turcescul Bak = atenţiune, ia seama!
Reluând cuvântul, S.S. Preot Gh. Bujor spune că limba se formează în cursul timpurilor de popor şi toate denumirile sunt date de popor după tradiţia şi împrejurările locale. Chiar dacă s-ar schimba actuala denumire, poporul tot nu ar putea să-l schimbe. Bacăul rămâne tot Bacău, iar documentele ţării nu cunosc altă denumire afară de acesta. (vezi Documentele Moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, vol.I şi II, publicate de dl. Profesor M. Costăchescu în editura Fundaşiilor Regale – Iaşi, Documentele Moldoveneşti publicate de N. Iorga, „Ispisoace şi Zapise publicate de Gh. Ghibănescu, etc.).
Extras din anexa la ordinul de modificare a numelui oraşului Bacău
Ne mai cerând nimeni cuvântul şi toţi membrii consiliului precum şi bătrânii târgului prezenţi fiind de perfect acord cu cele discutate şi arătate mai sus, dl. Primar Văgăunescu, Preşedintele Consiliului, Decanul baroului Bacău şi Cavaler al ordinului „Mihai Viteazu” ia cuvântul în încheiere spunând, în rezumat, următoarele:
În primul rând, mulţumeşte domnilor membri care au expus atât de lămurit şi documentat argumentele care cer a se păstra actuala denumire a Bacăului şi adaugă:
1.- „Duşmanii ţării noastre, în propaganda lor, folosesc născocirea că pe aceste ţinuturi moldoveneşti au stăpânit cândva Ungurii şi se bazează chiar pe numele oraşului şi ţinutului Bacău, cum mi-a afirmat însuşi ataşatul nostru comercial la Budapesta, un fiu al Bacăului (dl. Dăscălescu), iar în ultimul timp s-au înregistrat la diferite autorităţi declaraţiuni izolate ale unor ceangăi-catolici din acest judeţ, care au renunţat la cetăţenia română în favoarea celei maghiare, manoperă pusă la cale, desigur, de diferiţi agenţi ai Budapestei. Pe de altă parte, de la Ministerul Afacerilor Interne – în urma avizului luat de la Ministerul de Justiţie – s-a primit ordinul de a nu mai elibera certificate de origine etnică română „ceangăilor”, ceea ce împiedică mersul normal al administraţiilor, transmiteri de proprietăţi rurale, etc.”
2.- „Dacă în domeniul religios există o controversă între cele două mari biserici conlocuitoare în acest ţinut al Moldovei şi dacă, sub influenţa Budapestei, s-a urmărit şi se urmăreşte destrămarea coeziunii sufleteşti dintre fiii acestui judeţ care, fără deosebire, şi-au făcut şi-şi fac în prezent suprema datorie către Patrie, în domeniul etnic-naţional, zădarnic se va încerca aceasta! Stă mărturie, sub toate aspectele, documentata şi recenta lucrare apărută în 1942 „Origininea catolicilor din Moldova şi Franciscanii, păstorii lor de veacuri” a eruditului preot dr. Iosif Petru M. Pal, superiorul Franciscanilor din România, originar din comuna Hălăuceşti din judeţul Roman (vezi pag.53 din vol. Citat) şi actualmente stabilit în comuna Luizi-Călugăra, lângă Bacău, fiind profesor la Seminarul Franciscan din acea comună. Autorul însuşi, cel care în cuprinsul lucrării face importante precizări asupra originii catolicilor din Moldova, ne-a trimis de curând şefilor de autorităţi lucrarea domniei-sale, dedicată de chiar autorul „celor ce simt româneşte”, pentru a se clarifica odată „bizarele teorii” asupra originii acestor catolici conlocuitori cu noi. Asupra problemelor tratate în acest volum cum şi polemicelor ce ar putea lua naştere în urma apariţiei sale, este absolut necesar a se recurge la competenţa specialiştilor de la Academia Română. Remarcăm că în acest volum sunt citate documente din arhivele Vaticanului precum şi din lucrările diferiţilor specialişti români şi străini.
3.- „Deasemenea, după informaţiile luate de la părintele Iosif Tălmăcel, Parohul Catolic din localitate, care a făcut studii de specialitate la Roma, cum şi din lămuririle date de domnişoara profesoară Edwige Bestazzi, delegata Institutului de Cultură Italiană precum şi din hărţile geografice din Evul Mediu, unele pictate chiar în Palatul Primăriei Florenţa, se găseşte indicat ţinutul şi oraşul Bacău sub numele de Bacovia iar în unele documente, tot de origine latină, se mai indică Bacăul sub numele „Ad-Bakum”, adică localitate cu vii, mai ales că pe aici a fost Episcopia catolică cu dealurile Trebeş şi Trotuş. În afară de aceasta, chiar lângă Bacău, se afla comuna Sărata aşezată pe urmele unor saline de pe timpul Romanilor, ceea ce denotă că pe aceste locuri a predominat influenţa Daco-Romană, care a lăsat urme cu totul străine de orice influenţă ungurească.”
4.- „Tot în legătură cu această chestiune şi cu celelalte expuse mai sus, suntem informaţi că, chiar zilele aceste, dl. profesor Râmneamţi de la Universitatea din Cluj-Sibiu, a luat de curând pentru examinare sânge de la locuitorii catolici pretinşi de origine etnică maghiară şi s-a constatat că este acelaşi sânge cu al moldovenilor ortodocşi iar în localitatea Fundu-Răcăciuni din acest judeţ, sângele locuitorilor zişi „ceangăi” a întrecut orice aşteptări sub raportul purităţii sângelui românesc.”
5.- „În legătură cu schimbările de nume din judeţ, văd trecută, între altele, şi comuna „Tamaşi” pentru a deveni „Tămăşeşti”. Întrucât Primăria Bacău este proprietară pe moşia acelei comune iar la cabinetul nostru, cum şi al Prefecturei, s-a primit un memoriu asupra acestei chestiuni, găsind că nici această denumire nu poate fi schimbată deoarece numele acestei comune derivă din străvechi timpuri, de la Sciţi sau Daci, figurând ca atare cu numele de Tamaş-Dava (tamaşi = smoliţi, bruneţi iar dava = cetate, aşezare) aşa cum se arată în Getica lui V.Pârvan, în Istoria Românilor de Giurăscu, precum şi pe o hartă a Daciei aşa cum arăta între anii 106 înainte de Hristos şi 27 după Hristos, aflată în atlasele de hărţi istorice, comuna Tamaşi se găseşte  din cele mai veci timpuri pe locul aproape de confluenţa Bistrişei cu Siretul (Gura-Bistriţei). Din studiul lucrării „Dacia preistorică” de N. Densuşeanu, rezultă că însuşi oraşul Bacău are încorporate la teritorilu său localităţi ale căror denumiri sunt încă de pe timpul Pelasgilor ca: Letea şi Leteni, cuvinte derivând din Latona şi Letona, divinităţi din timpuri preistorice. De asemenea, către Carpaţi, avem la Sulţa (comuna Agăş) urmele vechilor aurării dacice, suficiente dovezi că Bacăul există din timpuri preistorice, cu mult înainte de orice năvăliri barbare.”
Încheind dezbaterile asupra acestei chestiuni înscrise la ordinea zilei, Consiliul, în unanimitate, ia act cu satisfacţiune de cele discutate şi este de părere ca în niciun caz să se schimbe actuala denumire a oraşului şi judeţului Bacău.”
(extras din: Arhivele Naţionale D.J. Bacău, fond Primăria Bacău, d.1/1943 p.180-184)
Probabil, un document istoric pentru Bacău: pasajul din decizia de păstrare a numelui oraşului şi ţinutului.

 A doua zi, 16 martie 1943, agitaţie mare la secretariatul primăriei. S-a transmis Ministerului Afacerilor Interne o adresă (nr. de ieşire 3945/16.03.943) care preciza documentele de argumentare a nemodificării numelui, anexate şi anume:

1.- Un exemplar din procesul verbalal şedinţei Consiliului de Colaborare dela 15 Martie 1943, care cuprinde consemnată propunerea de a nu se schimba actuala denumire a oraşului şi judeţului Bacău, precum şi alte chestiuni de românizare şi restaurare românească în acest oraş.

2.- Un exemplar din lucrarea “Originea catolicilor din Moldova şi Franciscanii, păstorii lor de veacuri” a Preotului Dr. Iosif Petru M.Pal, superiorul Franciscanilor din România, şi

3.- Un exemplar din monografia “Bacăul din trecut şi de azi” de Gr. Grigorovici, lucrări despre care se vorbeşte în cuprinsul procesului verbal sus arătat,

Rugându-vă să binevoiţi a aprecia temeinicia motivărilor consemnate şi hotărâ în consecinţă.”

(Nu pot să nu remarc faptul că după zece ani de la editarea monografiei lui Gr. Grigorovici, Primăria mai dispunea încă de exemplare ale lucrării !!!).

 Neconformându-se dispoziţiilor privind condiţiile expedierii procesului verbal al Consiliului, funcţionarii primăriei au transmis ministerului documentele fără avizul Inspectorului general administrativ dar, simultan cu adresa, au expediat cererea şi către inspector, fără a mai aştepta avizul. Enigmatic este faptul că raportul către MAI a fost înregistrat cu numărul de ieşire 3945 din 16 martie ’43 iar cererea către inspector cu numărul 4296 din aceeaşi zi; aşadar, în opt ore de lucru, pe la registratură au trecut cel puţin 351 de documente !?! Tot la capitolul enigme se poate încadra şi o adresă ulterioară expediată tot către Inspectorul General Administrativ al regiunii II – Bacău, fără număr de înregistrare, cu următorul conţinut:

Urmare la raportul nostru Nr.4296/943, pe care aţi binevoit a vă da avizul favorabil al Domniei Voastre, pentru a nu se schimba actuala denumire a oraşului şi Judeţului Bacău, avem onoare a vă înainta, anexat, un exemplar din procesul-verbal al şedinţei Consiliului de Colaborare al primăriei din 15 Martie a.c., în cuprinsul căruia sunt consemnate motivele, concluziile şi documentele invocate în sprijinul propunerii noastre, cum şi un exemplar din recenta lucrare a eruditului Preot  Dr. Iosif Petru M. Pal, superiorul Franciscanilor din România, intitulată „Origina Catolicilor din România şi Franciscanii, păstorii lor de veacuri”, pentru a fi păstrate în arhiva Domniei-Voastre.

Ziua de 29 martie a fost „marţea neagră” pentru comunitatea băcăuană. În acea zi, sub numărul de înregistrare intrări 4977 a fost primită comunicarea Oficiului de Studii şi Documentare Statistică Bucureşti, respectiv: 
Indiferent de inadvertenţele temporale ale derulării evenimentelor, se reţine avizul favorabil acordat de Inspector.

Referitor la raportul Nr.3945/943, vă înaintăm în copie, adresa Nr.28243/943 a Comisiunei pentru Românizarea nomenclaturii localităţilor, prin care ne face cunoscut că opiniază a se menţine noua denumire de „Gura-Bistriţei”.


Comisiunea este gata însă să examineze orice altă propunere de schimbare de denumire, ce eventual aţi face. În consecinţă, ne veţi raporta de urgenţă, dacă aveţi o nouă propunere de făcut pentru a se putea aviza asupra ei.

Raportul Comisiunei pentru Românizare, menţiona următoarele:

„… Comisiunea, examinând cu atenţia cuvenită cele cuprinse în procesul-verbal al Consiliului de colaborare, din primăria oraşului de reşedinţă Bacău, dela 15 Martie 1943 şi ţinând seamă de cele expuse cei trei membri ai acelui Consiliu, de documentele invocate şi de monografiile prezentate, care sunt cunoscute şi au fost avute în vedere, împreună cu altele, de Comisiune, când s’a propus noua denumire, - opinează să se menţină, pentru oraşul Bacău, denumirea dată de „Gura-Bistriţei”, întrucât se recunoaşte chiar şi de Consiliul de Colaborare al primăriei că actuala denumire derivă de la un nume unguresc care serveşte ca obiect de propagandă străină.

Comisiunea este gata să examineze orice altă propunere de schimbare de denumire ce eventual, ar face primăria acelui oraş.

Ca observaţie făcută actualmente, trebuie recunoscut faptul că în lucrarea sa „Bacăul din trecut şi de azi” , Gr. Grigorovici menţiona în capitolul „Istoricul bacăului”: „Începuturile oraşului Bacău se pierd în trecut. Asupra fondării sale nu există documente şi date sigure, rămânând ca legendele să identifice fondatorii săi. Preoţii catolici şi mai ales, cei de origină ungurească, au născocit legenda că un oarecare Bako, ungur din Călugăra, ar fi pus bazele oraşului Bacău. Făcând mai multe tâlhării, Bako ar fi fost nevoit să fugă în Ungaria unde a fost prins şi condamnat la moarte. Beneficiind însă de faptul osândiţii la moarte erau iertaţi dacă se făceau călăi, a profesat câţiva ani această meserie în Ungaria şi, apoi, s’a întors la pământurile din Moldova. Pe şoseaua Romanului, Bako îşi deschide un han care, fiind aşezat pe drumul principal al Moldovei, se face repede cunoscut în toată regiunea sub numele de „Hanul lui Bako”. Împrejurul hanului, au început să se vândă din pământurile lui Bako pe cari s’au construit case, punându-se astfel bazele târgului Bacău.”…[2 pag 11] 
Iată că, aviz amatorilor de azi şi mâine, o legendă poate influenţa o comisiune şi tensiunea a crescut în Primărie. Ambiţionat, domnul primar Văgăunescu, se pare că fără a mai fi consultat Consiliul de Colaborare, a răspuns prompt şi foarte ferm conducătorilor din capitală. În aceeaşi zi de 29 martie 1943, scrisoarea de răspuns, după ce varianta sa iniţială a suferit câteva corecturi de formulare [1, pag 188]  a avut acest conţinut final:

Referindu-ne la ordinul D-vs. Nr.116.490 din 26 Martie a.c., şi urmare a raportului nostru Nr.3945/943, avem onoare a vă raporta că primăria şi Consiliul de Colaborare al oraşului menţin temeiurile de drept şi de fapt arătate în cuprinsul procesului-verbal din 15 Martie 1943, relativ la menţinerea actualei denumiri a acestui oraş.

Deasemeni, raportăm că nici primăria şi nici Consiliul de Colaborare al oraşului, NU RECUNOSC că „actuala denumire derivă dela un nume unguresc” şi acest lucru rezultă cu prisosinţă din motivările, argumentele şi documentele invocate în cuprinsul procesului-verbal susmenţionat.”[1, pag 189] 

Arhivele nu mai păstrează alte documente referitoare la răspunsul final asupra chestiunii redenumirii oraşului dar, cert este faptul că astăzi ne definim ca fiind tot băcăuani. Am convingerea că şi dacă oraşul s-ar fi numit Gura-Bistriţei, cetăţenii săi ar fi spus: suntem băcăuani ! 
Gândindu-mă la concetăţenii mei care, nefiind declaraţi "cetăţeni de onoare" au făcut Onoare oraşului, ceva lăuntric mă determnă să le dedic o poezie:
sursa: https://www.facebook.com/lumea.poeziilor





[1] – D.J.A.N. Bacău – fond „Primăria Bacău”, d.1/1943


[2] – Gr. Grigorovici - “Bacăul din trecut şi de azi” , Bacău 1934